Ziuarul de Cluj scrie aici despre o serie de evenimente care au ca subiect principal o trupă de ţigani. Gaborii vor susţine un turneu de concerte cu muzică creştină interpretată în limba ţigăneasc în nouă oraşe şi în trei penitenciare din trei ţări. Turneul va începe mîine seară la Cluj Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor şi va continuă o zi mai tîrziu la penitenciarul din Gherla.
Seria de manifestări, care include şi seminarii despre viaţa ţiganilor, este organizată de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură şi de Asociaţia Serviciul Umanitar pentru Penitenciare în trei ţări, este vorba de România, Bulgaria şi Macedonia. “Conceptul programului cultural cuprinde o îmbinare între partea artistică efectivă – concertul – şi partea educaţională – prezentarea culturii şi tradiţiei comunităţii gaborilor din România”, explică organizatorul Sorana Olaru-Zăinescu. Grupul care susţine turneul, “Gaborii”, este compus din şapte solişti, o dirijoare care este şi solista grupului, un pianist şi un instrumentist. “Gaborii” au susţinut deja peste o sută de concerte în ţară, potrivit lui Zăinescu.