Repetiție a unui dans țigănesc rusesc la festivalul din Praga
Anul de grație 2015. Nu pot decît să bănuiesc cum a fost interpretarea finală, probabil că a fost una la fel de spectaculoasă.
Anul de grație 2015. Nu pot decît să bănuiesc cum a fost interpretarea finală, probabil că a fost una la fel de spectaculoasă.
În cadrul celui de-al șaptelea sezon al emisiunii Dansez pentru tine Cristina Cepraga a realizat un dans țigănesc.
Cîteva imagini de la Festivalul Tinereții din Costinești, ediția 2008.
Un dans țigănesc interpretat cîndva la sfîrșitul anului 2008 - începutul anului 2009. Cineva spune că a fost găsit pe internet ceva mai devreme (2007) și că ar fi originar din Transilvania.
Înregistrarea a fost încărcată pe youtube în februarie 2010 și poți ignora oricînd afișele politice pentru a-ți îndrepta atenția asupra dansului.
Se spune că dansurile ţigăneşti de mai jos au avut loc la Casa de Cultură din Ocna Mureş cu ocazia balului majoratului (al doilea), iar înregistrările sînt din 2009-2010.
Descrierea înregistrării este inexistentă, singurele elemente de identificare a evenimentului şi locaţiei în care a fost realizat dansul ţigănesc este numele Tinca (probabil comuna cu acest nume din judeţul Bihor) şi afişul cu "zilele Nicolae Jiga".
Peceneaga este o comună în județul Tulcea, Dobrogea, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Iar în 29 septembrie 2010 a avut loc un spectacol în care au fost interpretate cîteva dansuri țigănești.
Se spune că dansul următor face parte din arhiva oraşului Királyháza, Ungaria, dar nu se precizează perioada de timp în care a fost filmat.
La Costinesti s-a desfasurat in perioada 12 - 17 august 2008 cea de-a doua editie a mainfestarii "Parada portului si dansului traditional rrom", la care au participat 150 de elevi si tineri tigani din 11 judete.
O demonstraţie a formaţiei de dansuri ţigăneşti Ilo romano Lechinţa. Înființată la începutul lunii martie 2006 formația de dansuri țigănești își dorea să facă să dispară ura și discriminarea împotriva țiganilor.
Despre cele două înregistrări de mai jos se spune că au fost găsite pe internet, că sînt dansuri interpretate într-un festival Romafest undeva în Transilvania.