Nu, în ciuda tuturor aparențelor, clanul de țigani nu s-au dus la Disneyland să spargă acolo o grămadă de bani și să le arate celor mici chestiile minunate de acolo.
Şapte femei şi cinci bărbaţi, majoritatea țigani români, și-au trimis copiii să fure din buzunarele turiştilor în zonă, iar acum sînt judecaţi în Franța pentru constituirea unei reţele infracţionale.
Micii hoți furau orice – bani, poșete de lux, telefoane, bijuterii. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni. Prejudiciul este estimat la cel puţin la un milion de euro, în condițiile în care multe victime străine nici măcar nu au depus plângere.
Minorii acţionau în plină zi, în grupuri de trei sau patru: primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară banii furaţi. Între ei se afla o fată – considerată extrem de abilă – care aducea între 500 şi 800 de euro pe zi familiei sale! Ea a fost implicată în cel puțin 48 de furturi, au descoperit anchetatorii.
Ancheta a fost deschisă în 2015, când comisariatul de la Chessy, în Seine-et-Marne, a constatat o puternică creştere a furturilor şi jafurilor comise de tineri romi în apropiere de Disneyland Paris şi în Reţeaua Expres Regională (RER) de transport feroviar care deserveşte parcul de atracţie, precum şi în centrul comercial Val d’Europe, o zonă foarte frecventată de turişti.
Poliţia a procedat la reţineri, însă acestea au rămas fără efect, deoarece minorii îşi dădeau de fiecare dată o falsă identitate, refuzau să-şi denunţe părinţii, iar după ce au fost plasaţi în cămine au făcut toul pentru a fugi şi a reîncepe să fure.
Oficiul central pentru luptă împotriva delincvenţei itinerante (OCLDI), care a preluat ancheta cu concursul autorităţilor române, a reuşit să anihileze reţeaua în februarie 2016.
Acum, zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea socoteală în fața unui tribunal corecţional din Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, pentru incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni, dar și pentru neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.
Nu poți spune că erau proști, dar nici suficient de inteligenți încît să nu fie prinși. Mai multe informații despre subiect găsești aici.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…