Dacă tot e campanie electorală pentru a ne alege viitorul președinte, săptămîna asta m-am apucat să întreb cîțiva țigani de pe la noi, din jurul Oradei, în legătură cu părerile pe care le au despre cei doi candidați care au mai rămas în cursă. N-am prea văzut cifre oficiale care să-i ia și pe ei în calcule… e timpul de-o schimbare, chiar dacă-i făcută (cel mult) amatoricește, după ureche. Atunci cînd am primit un răspuns (unii-s cam prea suspicioși cînd îi întrebi așa ceva), cele aproximativ 100 de răspunsuri valabile se încadrează în următoarea listă:

  • nu prea au încredere în Klaus Iohannis pentru că nu e de-al lor și nu prea au avut de-a face cu minoritarii germani sau secui din Transilvania, dar rîd de Victor Ponta pentru că văd în el genul de șmecher care-și petrece timpul prin piețe, încercînd să înșele și să escrocheze oamenii.
  • țiganii religioși (pentru că unii dintre ei se duc la biserică, ”prinși” de creștinii ortodocși și penticostali) nu prea au încredere în catolici (Klaus Iohannis), dar îi privesc cu neîncredere pe ăia care sînt extrem de credincioși și pupători de moaște ca Victor Ponta. Ceva pute atunci cînd arăți că ești cel mai cel (cam asta ar fi ideea exprimată).
  • nu prea au treabă cu ”germanu” pentru că nu prea l-au auzit vorbind, dar Ponta îi irită cum deschide gura. N-am idee de ce, dar ăsta a fost răspunsul.
  • cîțiva, ceva mai duși prin țară, au amintiri plăcute din Sibiu, dar nu știu de unde să-l culeagă pe Ponta. N-a făcut nimic vizibil în țara asta, doar a dat din gură.

Concluzia generală e că, dacă se duc la vot, vor vota mai degrabă Klaus Iohannis decît Victor Ponta sau votează anti-Ponta.

Related External Links

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.