Traian Băsescu şi summit-ului cu tema „Incluziunea socială a ţiganilor prin promovarea actiunii la nivel local”

Zilele trecute a avut loc la Bruxelle cel de-al treilea summit al Uniunii Europene pe tema minoritarilor de pe la noi şi de aiurea, prin Europan. S-a folosit apelativul de romi, culmea (credeam că măcar europenii au mai multă minte), dar a fost vorba despre „Incluziunea socială a ţiganilor prin promovarea acţiunii la nivel local”.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost pe acolo, iar vineri, în cadrul sesiunii de deschidere a summit-ului că o mare parte dintre ţiganii care s-au integrat printre majoritarii din România nu îşi mai recunosc etnia.

„O mare parte dintre romii care s-au integrat, care sunt ingineri, profesori, medici, politicieni sau oameni de afaceri nu isi mai recunosc etnia”, a spus seful statului in discursul sustinut in deschiderea evenimentului, precizand ca aceasta problema a autoidentificarii exista pentru ca persista in raporturile dintre majoritatea populatiei si minoritatea roma o atmosfera profunda de neincredere, alimentata de prejudecati, transmite Mediafax.

Potrivit sefului statului, „ceea ce poate deveni ingrijorator este ca aceasta intoleranta alimentata de situatii individuale de fapte reprobabile, comise de romi, pe fondul preungirii crizei economice, poate favoriza, sub impulsul retoricii anti-roma si a discursului instigator, cresterea riscului de violente”.

„Chiar la nivel european avem multi politicieni care utilizeaza acest tip de discurs”, a adaugat seful statului.

Dacă vă interesează restul declaraţiei o găsiţi relatată aici. Ideea preşedintelui ar explica, oarecum, diferenţa imensă pe care o oferă estimările unora dintre oficial (vreo două milioane şi ceva dintre ţigani comparativ cu cei 600 şi ceva mii înregistraţi în România), restul fiind cauzată de lipsa certificatelor de naştere şi a buletinelor oamenilor care nu au fost înregistraţi. Încă. Dar estimările oferite sînt, în cel mai bun caz, discutabile.

Ca răspuns la prezenţa preşedintelui la summit, comisarul european pentru justiţie, cetăţenie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding, a declarat tot vineri că i s-a părut foarte important, din punct de vedere simbolic, că Traian Băsescu, a fost prezent acolo, după cum relatează Agerpres.

Presedintele roman Traian Basescu, singurul sef de stat sau de guvern prezent la eveniment, a avut inainte de a pleca de la summitul UE dedicat romilor o scurta intrevedere cu comisarul european Viviane Reding. Potrivit acesteia, in cadrul intalnirii nu au fost discutate chestiuni legate de justitie, pe care Reding a precizat ca le discuta constant cu ministrul justitiei.

„Am discutat despre aceasta uriasa parte a populatiei Romaniei care este de origine roma si despre necesitatea ca Romania sa faca multe eforturi pentru ca majoritatea acestor oameni sa poata fi integrati, pentru ca saracia sa nu mai fie o problema, pentru ca acesti oameni sa nu mai fie fortati, intr-un fel, sa paraseasca tara si sa poata continua sa traiasca unde s-au nascut”, a declarat vicepresedinta CE pentru presa romana din Bruxelles.

Continuarea este aici.

Dar ce era să facă preşedintele? Avem (statistic vorbind) cei mai mulţi, mai promovaţi (sînt peste tot, la toate posturile tv), mai ridicaţi în slăvi şi condamnaţi în aceeaşi măsură, şi ce mai călători ţigani din Europa. Aş zice că-s cei mai migrator, dar nu migrează suficient de mult ca să se stabilească definitiv peste hotare – eupenii ni-i cam trimit înapoi.

Pe de altă parte, Adevărul oferă un raport al summit-ului: statele UE nu îi apără suficient pe ţigani. Banca Mondială arată că România ar cîştiga anual miliarde de euro din integrarea lor pe piaţa muncii. Sună bine, dar pusul în practică e cam… dificil de făcut. Sînt mulţi ţigani care-s muncitori, dar tot vezi grămezi de minoritari pe străzi, cerşind, sau auzi despre ei că fură sau că violează.

Romii sunt tot mai mult victime ale violenţelor în Europa, arată un raport al organizaţiei Amnesty International, dat publicităţii cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, pe 8 aprilie. Mai mult, un raport al Băncii Mondiale arată că integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pentru România, care i-ar aduce beneficii financiare de până la trei miliarde de euro anual.

Integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pe care România ar putea să o adopte, având în vedere creşterea populaţiei rome apte de muncă pe fondul îmbătrânirii populaţiei generale şi cheltuielilor sporite cu pensiile şi asistenţa socială, arată un raport al Băncii Mondiale (BM), citat de Mediafax.

Specialiştii BM arată că estimarea numărului de romi din România este greu de făcut din cauză că nu sunt disponibile date privind etnia la nivelul statelor membre UE, dar şi din cauză că familiile rome nu sunt dispuse, de multe ori, să-şi dezvăluie identitatea etnică în faţa autorităţilor, se menţionează în raport.

Ultimele date din 2011 indicau că aproximativ 613.000 de români, reprezentând circa 3,3% din populaţia ţării, şi-au declarat etnia romă. Pe de altă parte, potrivit estimărilor experţilor, disponibile la nivelul Consiliului Europei, populaţia romă din România număra în 2010 între 1,2 milioane şi 2,5 milioane de oameni, reprezentând o pondere între 6,5 şi 13,5% din populaţia ţării.

Sursa şi completarea sînt aici.

dan-marius

Recent Posts

Nunta de 10 stele Serafina & Gladiator în Dinastia Jamaila

Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…

11 luni ago

Cartierul de țigani din Craiova

Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…

11 luni ago

Haurențiu la dentist

Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…

11 luni ago

Lele & Roby Onee – N-ai vrut țigan

Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…

11 luni ago

Descinderi la un clan de țigani care terorizează Timişoara, 2024

O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…

11 luni ago

Alex Botea & Tony One – Români și Țigani

Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…

11 luni ago