De-abia a murit Florin Cioabă, regele auto intitulat al ţiganilor (ieri dimineaţă), că fiul său şi-a anunţat intenţia de a cere statului român ajutor pentru plata facturii de 350 de mii de dolari americani… sau cel puţin aşa s-au grăbit să anunţe unii.
Dorin Cioabă, fiul regelui romilor, Florin Cioabă, care a murit în această dimineaţă, spune că familia sa nu are bani să plătească spitalizarea şi operaţia din Antalya şi cere ajutorul statului român, scrie stirileprotv.ro.
Dorin Cioabă a declarat că Spitalul Universitar din Antalya a emis o factură de 350.000 de dolari, reprezentând costurile spitalizării şi operaţiei regelui Cioabă. Unitatea spitalicească le interzice membrilor familiei Cioabă să ridice cadavrul regelui, până când aceşti bani nu vor fi achitaţi.
Cînd am citit asta aseară mi-am adus aminte de expresia veche românească nu e prost cine cere, e prost cine dă. Statul român a fost prost de prea multe ori în ultimele decenii, însă, după cum arată ştirea actualizată, lucrurile nu stau aşa cum au părut la început.
Nu e vorba de declaraţia lui Victor Ponta legată de „ştirea” de mai sus, ci de altceva.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminica seara, intr-o emisiune la Antena 3, ca familia lui Florin Cioaba va fi ajutata in masura prevazuta de lege pentru orice cetatean roman, precizand ca a fost informat de MAE si de Raed Arafat ca este vorba despre o factura „foarte mare”, astfel ca „probabil va fi foarte dificil”.
„M-au informat Ministerul de Externe si domnul Arafat despre problemele care au aparut in Turcia vizavi de plata acelei facturi. Vreau sa spun foarte clar, orice cetaten roman – eu nu fac vreo deosebire ca e rege sau nu-i rege -, orice cetaten roman, in masura prevazuta de lege si in masura posibilitatilor, incercam sa-l ajutam”, a spus Victor Ponta la Antena 3, potrivit Mediafax.
Sursa (cu completări) este aici.
În cursul zilei de azi cei de la Pro tv au venit cu nişte precizări la anunţul făcut ieri.
Aproximativ 15 membri ai familiei Cioaba se afla la spitalul din Turcia si cer autoritatilor urgentarea formalitatilor de repatriere pentru trupul lui Florin Cioaba, „regele” tiganilor, decedat in cursul zilei de 18 august.
Luni, 19 august 2013
Rudele au declarat pentru Stirile ProTV ca nu au nevoie de ajutor financiar din partea statului roman pentru plata serviciilor medicale.
De asemenea, contravaloarea acestor servicii nu sunt de 350.000 de dolari, ci ar fi vorba de o suma mult mai mica, fara a fi precizata.
Florin Cioaba va fi adus in Romania cu un avion de linie, cel mai probabil in cursul zilei de astazi. Avionul circula pana in Bucuresti, iar de pe aeroport trupul lui Florin Cioaba va fi preluat de o masina si dus la Sibiu.
Sursa este aceeaşi ştire la care făceau referire cei de la Gîndul.
La ce avere are „familia regală” ţigănească (a fost estimată la vreo două milioane de euro), suma adunată în urma celor cîteva zile de spitalizare şi a operaţiei de conectare la aparate cu scopul de a ajuta inima să pompeze n-ar trebui să fie o problemă. În plus, la înmormîntare ar trebui să se adune cîteva zeci de mii bune de ţigani… suficienţi cît să facă o strîngere de fonduri (donaţie) pentru a ajuta familia.
Deci, cît va plăti statul român pentru repatrierea cadavrului lui Florin Cioabă? Probabil cam nimic. Poate doar actele necesare pentru repatrierea unui cadavru.