Într-un bloc în care ţiganii se instalaseră ca la ei acasă, iar scandalurile erau la ordinea zilei, unul dintre ţigani vine acasă beat mort dimineaţa, cu un chiştoc în colţul gurii şi cu urme de ruj pe cămaşa murdară. Ţiganca incepe sa-l certe:
– Nenorocitule, la ora asta vii acasă? Ai fost în oraş, te-ai distrat în timp ce copiii ţipă de foame… cîţi bani ai cheltuit şi cu cine?
– Vreo mie de euro… pe curve, băutură, droguri şi rock and roll…
– Animalule, cu o mie de euro eu pot trăi o lună!
– Normal, tu nu bei, nu fumezi, pizdă ai… Ce te plîngi?
Încep să se certe ca la uşa cortului, suficient cît să iasă scîntei, apa pentru cafea să dea în clocot, iar gazul eliberat de aragaz să pornească un incendiu devastator care a cuprins repede clădirea. Zeci de oameni ajung să fie blocaţi în clădirea în flăcări. Vin pompierii, ambulanţele şi poliţia. Mass-media a ajuns atît de repede încît unii au crezut că ei au fost cei care au pus focul.
Un pompier se apropie şi strigă către cei care se refugiaseră pe la ferestre:
– Sari, că te prind!
O femeie îşi ia inima în dinţi şi sare… Pompierul o prinde şi scapă nevătămată. Imediat după ea, sare un bărbat, iar pompierul îl prinde şi îl salvează. Următorii la rînd erau un ţigan şi soţia lui, cei care au pornit incendiul… Ţiganul sare, pompierul se fereşte, iar omul se zdrobeşte de asfalt. Pompierul se uită în sus şi strigă nedumerit:
– Băăă, nu mai aruncaţi cu d-ăştia arşi!
Trece mai departe, iar ţiganul, încă duhnind a ţuică de Bihor de calitate, cu cîteva flăcări încă aprinse în jur de la aburii de alcool, se culese de pe jos şi se duse la barul de peste drum.
