Articolul ăsta conţine două părţi diferite: prima parte este despre ştirea că primul Muzeu al Culturii Romilor Ţiganilor din România va fi inaugurat luni de la ora 11.00 la Primăria Sectorului 6 din Bucureşti.
Astfel, Gandul.info preia informaţiile dintr-un comunicat Mediafac: evenimentul este organizat în contextul Zilei dezrobirii romilor (20 februarie 1856).
Asociaţia Romano ButiQ şi organizaţia KCMC, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Primăria Sectorului 6 şi Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), pun bazele primului Muzeu al Culturii Romilor din România.
Nevoia înfiinţării unei astfel de instituţii pleacă de la faptul că, de cele mai multe ori, atunci când se discută la nivel public despre etnia romă, cunoaşterea este înlocuită de prejudecăţi şi stereotipuri. În acest context, iniţiatorii proiectului consideră că este necesară existenţa unui Muzeu al Culturii Romilor de tip forum, nu doar o înşiruire de artefacte reprezentative, ci un ansamblu dinamic de idei şi poveşti ilustrate prin obiecte, instalaţii şi oameni, în aşa fel încât muzeul să genereze o reală dezbatere pentru toate nivelurile de public – publicul larg, jurnalişti, elevi, studenţi, profesori, mediul academic etc.
Muzeul va fi amplasat pe un spaţiu oferit de Primăria Sectorului 6 şi va fi construit de KCMC, împreună cu Asociaţia Romano ButiQ.
A doua parte este opinia lui Marcel Răduţ Seliste publicată pe Adevărul.ro despre subiectul ăsta.
Avem nevoie de un Muzeu al Culturii Romilor? Poate ajuta o astfel de instituţie la integrarea romilor în societate? Va reprezenta acest muzeu o contribuţie la diminuarea discriminării la care sunt supuşi romii români în Europa de Vest şi în România? La toate aceste întrebări răspunsul meu este DA.
Să mă explic, în felul meu, cu riscul de a supăra fie pe rasişti, fie pe adepţii fanatici ai lui ”politically correct”.
Explicaţia se găseşte aici. Îmi place cum este scrisă, v-o recomand deşi conţine mult prea mult termenul de rrom adresat ţiganilor.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…