România Liberă anunţă că cei care vor dori să-şi construiască palate cu turnuleţe vor plăti impozite suplimentare. Motivul este că Nicolae Robu, primar al municipiului nu mai vrea palate cu turnuleţe în oraşul de pe Bega, iar ca să scape Timişoara de turnurile răsărite pînă şi la clădirile din centrul municipiului, el va introduce o taxă nouă: cea de turnuleţ.
„În mandatul meu nu vreau să se mai construiască palate cu turnuleţe. Cu cât vor fi mai multe turnuleţe, cu atât taxa va fi mai mare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie şi de o hotărâre adoptată de Consiliul Local Timişoara. Vreau ca această taxă să fie una legală, pentru ca nimeni să nu poată comenta”, a declarat Nicolae Robu. Conform tradiţiei ţigăneşti, numărul turnuleţelor arată bunăstarea familiei, deoarece un turnuleţ echivalează cu un kilogram de aur.
Va avea succes? Rămîne de văzut. Dar este o iniţiativă bună, cel puţin pe moment.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…