Una dintre aspectele interacţiunii cu ţiganii din România este faptul că organizațiile care susţin că luptă pentru drepturile minoritarilor au depus o plîngere la Consiliul Național de Combatere a Discriminării împotriva jurnalistului Grigore Cartianu, director editorial Adevărul, și al trustului Adevărul Holding cerînd sancţionarea lor.
Plângerea vizează editorialul Puciul țigănesc, pe care Grigore Cartianu l-a scris și l-a publicat în ziarul pe care îl conduce, în ediția de marți, 28 august 2012.
Semnatarii plângerii consideră că acest editorial „aduce atingeri grave demnității minorității rome din România, prin jignirile crase adresate reprezentanților etniei romilor”
Mai multe informaţii despre editorial se găsesc aici.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…