Adevărul.ro: Au ţiganii biserică?

În cursul acestei săptămîni Adevărul.ro au abordat subiectul ţiganilor din punct de vedere istoric şi cultural. Şi, evident, religios – lucru evident din titlul articolului. Nu pot spune că am auzit pînă acum expresia despre biserica ţiganilor (că a fost clădită din slănină şi aşezată în calea cîinilor), este ceva ce va trebui cercetat mai în detaliu – este un aspect destul de relevant al lucrurilor spuse despre ei.

Despre manifestările de religiozitate ale ţiganilor în urma acestor porunci vorbesc sursele germane consultate de cercetătorul Marian Zăloagă. Ţiganii din Transilvania, menţionează acestea, nu aparţin unei confesiuni aparte. Ei se ataşează confesiunilor îmbrăţişate de comunităţile pe lângă care trăiesc.

Ţiganii din ţinuturi secuieşti şi ungureşti se ţin fie de reformaţi, fie de romano-catolici. Cu excepţia celor din regiunea Sibiului, care se ataşau de ortodocşi, mare parte din ei se botezau greco-catolici. Fiind atât de mulţi, au primit „subpopi” anume.

Ţiganii sunt însă dezinteresaţi de credinţă. „Nu arareori pot fi întâlniţi la biserică, mai ales la cea românească, (unde) sunt gata să te uşureze de bani sau de alte bunuri”, observa unul dintre saşii citaţi. De aceea, în multe localităţi, li se şi interzicea să rămână în sat pe timpul serviciului religios din biserici. Sunt, în fapt, oameni fără religie, fără credinţă în viaţa sufletului după moartea trupească. „Biserica ţiganilor a fost clădită din slănină şi aşezată în calea câinilor”, repetau saşii, cu plăcere, o vorbă de duh auzită de la români.

În secolul XIX sclavii ţigani au fost eliberaţi din robie. Citind articolul am remarcat textul despre Vasile Alecsandri şi Vasile Porojan, iar concluzia poetului este la fel de actuală chiar şi acum, la mai mult de un secol şi jumătate de cînd a fost emisă (deşi nu ştiu în ce măsură lumea este conştientă de acest lucru: prea mulţi preferă să se plîngă de problemele pe care le produc unii ţigani în loc să caute să schimbe situaţia în ceva mai bun).

Înduioşătoarea poveste scrisă de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul ţigan din copilăria sa, rememorează trista istorie a dezrobirii ţiganilor de pe moşia părintească. „Frumoasă zi a fost aceea când, din balconul casei de la Mirceşti, am declarat ţiganilor adunaţi că sunt liberi! (…) Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare sălbatică şi bucuria lor prin o mie de sărituri deşănţate, ca oameni muşcaţi de tarantelă. Vreo trei bătrâni însă au început a plânge şi a-mi zice: – Stăpâne, stăpâne, ce ţi-am greşit ca să ne urgiseşti astfel, păcătoşii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o să ne poarte de grijă de azi înainte?… Cine o să ne hrănească, cine să ne îmbrace, cine să ne cunune, cine să ne îngroape?… Stăpâne, nu te îndura de noi şi nu ne depărta de mila Măriei Tale!” Odiseea libertăţii a început cu birtul satului.

„Laia se opri la cea întâi crâşmă, povesteşte Alecsandri, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău”.

După vreo şase săptămâni de le eliberare, ţiganii au revenit la Mirceşti. Însuşi prietenul copilăriei sale, ce învăţase meşteşugul de pitar, s-a întors „acasă” spre bătrâneţe. Primit şi tratat generos de poet, a dispărut însă după două zile, furând şi un cal.

„Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite”, concluziona Alecsandri în reflecţiile asupra foştilor robi ţigani.

Vreme de peste 150 de ani etnia ţiganilor a încercat să se adapteze vremurilor. Unii au reuşit, ajungînd să-şi etaleze bogăţia, însă mulţi alţii trăiesc de pe o zi pe alta. O etnie a contrastelor într-o ţară pe măsură.