Ediţia electronică Graiul Sălajului a anunţat acum cîteva zile că aproape 80 de ţigani nomazi din Voivodeni au fost evacuaţi dintr-o tabară instalată la periferia Timişoarei.
Aproximativ 80 de tigani din Voivodeni, comuna Dragu, care traiau intr-o tabara improvizata pe un teren din cartierul Mahala, de la marginea Timisoarei, au fost evacuati marti de politisti si trimisi in Salaj. Tiganii dormeau pe jos sau in cele 15 carute cu ajutorul carora au ajuns din Voivodeni in Timisoara. Tabara de nomazi de la periferia Timisoarei a mai fost evacuata o data in aceasta vara, dar romii s-au intors, ba chiar grupul s-a marit, pentru ca au venit si alti frati de-ai lor. Marti dimineata, mai multe echipaje de mascati au descins in cartierul Mahala, unde s-au aciuat conjudetenii nostri. Dintre tiganii evacuati, 12 au fost amendati pentru ca au devenit galagiosi. “O astfel de actiune a mai avut loc la mijlocul lunii iunie a acestui an, cand o tabara de nomazi romi care s-a aciuat pe terenul respectiv a fost dezafectata. De aceasta data insa persoanele in cauza s-au intors, alaturandu-li-se si altele venite din aceeasi zona a tarii (nr. – judetul Salaj). Astfel, au fost depistate un numar de 80 de persoane si 15 carute si au fost aplicate un numar de 12 sanctiuni contraventionale, in valoare de 2.500 de lei, pentru tulburarea ordinii publice, depozitarea de deseuri, lipsa documentelor de identitate”, a precizat purtatorul de cuvant al Politiei Locale Timisoara. Cei 80 de tigani au fost trimisi de catre autoritatile timisorene catre localitatile de domiciliu, majoritatea fiind din localitatea Voivodeni, comuna Dragu. Zona din care au fost ridicati locuitorii clandestini urmeaza sa fie curatata.
Mai multe informaţii se găsesc aici.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…