Jurnalul.ro: Tabără de ţigani din Torino, incendiată în urma denunţării false a unui viol

Poate aţi auzit şi pe la ştiri acum cîteva zile, s-a cam făcut tam-tam pe chestia asta: o tabără de ţigani de la marginea oraşului Torino, Italia, a fost incendiată pentru că o adolescentă de 16 ani a făcut minţit spunînd că unul dintre ţiganii de acolo ar fi violat-o. Pînă la urmă s-a spus că a fost sex consimţit de ambele părţi… dar era deja cam tîrziu.

Jurnalul.ro a publicat aici că:

Aproximativ 500 de persoane furioase şi înarmate cu bâte de baseball, bare şi sticle incendiare, conduse de membrii familiei tinerei, s-au îndreptat spre tabără imediat ce s-a răspândit informaţia despre viol. Acestea au incendiat rulotele şi locuinţele improvizate ale celor aproximativ 150 de romi care locuiau în tabără.

În câteva minute, un incendiu de proporţii s-a declanşat în tabăra de la Torino, în apropiere de stadionul oraşului, flăcările ameninţând pădurea şi clădirile învecinate.

Imaginile televizate au prezentat romi îngroziţi fugind în lacrimi, în timp ce mulţimea scanda: „Lăsaţi-i să ardă”.

Tânăra, pe nume Eleonora, a declarat poliţiei şi familiei că a fost violată. Medicii de la spitalul local au confirmat că a avut loc un contact sexual, dar suspiciunile au început să apară în momentul în care ea a devenit confuză în legătură cu detaliile atacului. În cele din urmă ea a recunoscut în faţa poliţiei că a inventat faptele după ce şi-a pierdut virginitatea cu prietenul ei italian şi era îngrijorată că familia sa va afla ce s-a întâmplat.

Nu e deloc normal, dar asta e viaţa.

dan-marius

Recent Posts

Nunta de 10 stele Serafina & Gladiator în Dinastia Jamaila

Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…

11 luni ago

Cartierul de țigani din Craiova

Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…

11 luni ago

Haurențiu la dentist

Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…

11 luni ago

Lele & Roby Onee – N-ai vrut țigan

Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…

11 luni ago

Descinderi la un clan de țigani care terorizează Timişoara, 2024

O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…

11 luni ago

Alex Botea & Tony One – Români și Țigani

Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…

11 luni ago