Categories: EvenimenteMass-media

Tîrgul meşteşugarilor ţigani în Piaţa Constituţiei, Bucureşti

Adevărul.ro a publicat aici imagini şi informaţii despre tîrgul meşteşugarilor ţigani care are loc acum (de vineri pînă azi între orele 10 şi 20) în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Se spune că mai mulţi căldărari, rudari, fierari, argintari, ceaunari şi alţi meşteri populari ţigani, dar şi meşteşugari români expune tot felul de obiecte create de ei cu ocazia tîrgului. Tot acolo se mai pot găsi muzică de petrecere, mici şi colaci ungureşti.

Simona a adus la târg mai multe fuste ţigăneşti, colorate. Una singură se lucrează de mână în cam două săptămâni aşa că nu e de mirare că ajunge şi la 600 de lei bucata. „Eu am învăţat de la bunica, de când eram mică. Întâi, femeile îşi făceau pentru ele, dar acuma au început şi să vândă”, explică femeia. Baticele înflorate, bijuteriile de argint şi ibricele sunt la mare căutare. „Mă ajutaţi, puteţi să-i spuneţi «25 de lei» în engleză?”, este rugămintea Simonei, care nu prea se înţelege cu clienta ei din altă ţară.

Cei interesaţi pot cumpăra bijuterii, ceaune, ibrice, căldări, mobilier, coşuri de răchită şi obiecte decorative. Totodată se organizează şi ateliere de dibăcie în care meşterii îşi  demonstrează talentul de a făuri lucruri, iar atmosfera va fi încălzită de muzica autentică ţigănească. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi. Informaţii suplimentare se găsesc pe www.mestesugariiromi.ro  şi www.mestesukar.ro/blog.

dan-marius

Recent Posts

Nunta de 10 stele Serafina & Gladiator în Dinastia Jamaila

Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…

11 luni ago

Cartierul de țigani din Craiova

Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…

11 luni ago

Haurențiu la dentist

Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…

11 luni ago

Lele & Roby Onee – N-ai vrut țigan

Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…

11 luni ago

Descinderi la un clan de țigani care terorizează Timişoara, 2024

O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…

11 luni ago

Alex Botea & Tony One – Români și Țigani

Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…

11 luni ago