O opinie interesantă despre ţigani, apelativul adresat lor, obiceiurile şi modul în care sînt ei priviţi de către români se găseşte aici, pe Observator.info.
O parte a acestei opinii urmează mai jos:
Da, putem spune asta! Sunteţi ţigani, nu rromi, nu romi, ţigani! Guvernul a dat ok pentru modificarea legii, în aşa fel încât minoritatea care se încăpăţânează să rămână în tradiţii şi clişee aproape tribale, în orice caz diferite, să nu poată fi confundată cu noi, românii. Tradiţii compromiţătoare, atât timp cât ţiganii – ne place tuturor să spunem, să credem – ne fac de râs şi în Europa, şi la noi acasă, în ochii străinilor care ne vizitează. În percepţia noastră, nemţii, francezii, italienii ne consideră ţigani pentru că ne confundă cu rromii-ţigani (de unde s-ar putea deduce că e o confuzie terminologică, nu o asociere comportamentală şi juridică). Prin politică oficială, de stat, ne delimităm de ei, le punem eticheta corespunzătoare: ţigani! Dar rezolvăm astfel problema ţiganilor şi, prin asta, problemele noastre de imagine în lume?
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…