11 tineri de la o şcoală europeană din Elveţia au ales să vină ca voluntari în Beiuş, în cadrul unui program şcolar necesar pentru a obţine diploma de bacalaureat recunoscută la nivel internaţional. Tinerii vor construi casa ale cărei chei vor ajunge pe mâna unei familii de rromi din Beiuş.

Şcoala europeană „Institut le Rosey” din Elveţia oferă elevilor mai multe programe CAS (Creativity, Action, Service), din care aceştia îşi pot alege ceea ce li se potriveşte sau chiar ei pot să propună propriile activităţi pe care doresc să le facă. Scopul CAS este ca tinerii să înveţe din experienţe practice cum să fie activi în cadrul comunităţii şi cum pot să-i ajute pe cei din jurul lor, iar programul este necesar pentru a obţine diploma de bacalaureat recunoscută la nivel internaţional. 11 elevi austrieci au ales să vină la Beiuş, ca voluntari în cadrul proiectului Habitat. Ei sunt însoţiţi de doi profesori coordonatori.

Sunt foarte entuziast de ce se întâmplă aici. Pentru mine este un sentiment extraordinar să văd cum tineri din toată Europa lucrează împreună pentru un bine comun. Mă bucur că am ales Habitat pentru că învăţ ceva foarte util, dar în acelaşi timp şi ajut pe cineva care are mare nevoie de sprijin. Cu siguranţă le voi recomanda colegilor mei să vină să construiască locuinţe la Beiuş anul viitor!” spune Konstantin, voluntar din Bulgaria.

Sursa şi informaţii suplimentare despre acest proiect sînt aici.

Related External Links

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.