Curtea şcolii din satul Lăicăi, comuna Cetăţeni, este ocupată, de câteva zile, de un grup de ţigani nomazi. Aceştia au pus practic stăpânire pe terenul instituţiei şi, cu acordul primarului, şi-au întins corturile fără nici o jenă. Ei îşi spală rufele la râu şi le întind la uscat pe gardul şcolii, urinează pe unde apucă şi îşi prepară mâncarea la focul aprins în faţa cortului. Consilierii locali sunt nemulţumiţi de această situaţie, pentru că primarul nu le-a cerut acordul când a decis să-i găzduiască pe ţigani pe domeniul public al localităţii. De aceea aleşii din Cetăţeni au alertat poliţia din comună, dar poliţiştii au spus că nu pot face nimic deoarece, spun ei, primarul Ion Toader reprezintă legea în acel sat. Am discutat cu agentul Alexandru Creţu şi ne-a spus că ţiganii au făcut o cerere la primărie pentru a fi găzduiţi pentru o perioadă de 15 zile, cererea a fost aprobată şi astfel ei s-au mutat acolo. Abia la expirarea termenului poliţiştii pot interveni. În cazul în care ţiganii nu vor să părăsească spaţiul, ei vor fi sancţionaţi corespunzător printr-o amendă cuprinsă între 40 şi 80 de lei şi vor fi somaţi să plece.
Sursa: ArgeşMedia.ro la 7 octombrie 2010.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…