Crişana: Ţiganii de lîngă noi

Ceva de citit despre țiganii din județul Bihor, dintr-un sat din apropierea Oradei.

Îi  vedem pe stradă, la tomberoane, la ştiri în fiecare zi. Hăituiţi şi alungaţi de peste tot precum câinii răi, fără stăpân. De ce au ajuns ţiganii noşt’i în gura autorităţilor europene? Pentru că n-au dus cu ei nimic din ce i-ar fi interesat pe aceşti străini. Nici şcoală, nici bani, nici alte bogăţii. Au pornit de-acasă doar cu speranţa-n traistă şi s-au întors cu bunuri de nepreţuit: experienţă de viaţă, învăţătură de minte şi preţuirea vetrei veşnice.

Miercuri, miezul zilei. Colonia din Rontău. Urc uliţa ţigănească pe o ploaie mocănească. Nici picior de om. Cam doi câini la fiecare casă. Cale-ntoarsă. În urma mea se strânse-o haită. Nici un câine nu-mi făcu onoarea să mă latre, nimeni nu ieşea la poartă.

–  Mai locuieşte cineva pe uliţa asta sau sunt plecaţi cu toţii-n străinătate?, strigai la un tânăr ce da să iasă dintr-o casă nou construită.

–  De la noi nu-i nime‘ plecat, îmi spuse, privindu-mă mirat. Da’ parcă-ai fi de-al casei p-aici, că nici câinii nu te latră…

– A, da, pesemne că mă cunosc… Mă gândeam eu de ce tac.

–  P-o vreme ca asta, oamenii stau la foc în casă… ori îs la servici, zise tânărul, apropiindu-se. Apoi prinse a mă lămuri.

O bună parte dintre locuitorii cartierului de ţigani din Rontău lucrează la serviciile de salubritate din Oradea şi Sânmartin, alţii, prin construcţii, ceilalţi mai dau o tură „p-afară”, se întorc, fac o pauză, rămân definitiv ori pleacă din nou. Alte treburi n-au. După patru ieşiri în străinătate şi câţiva bănuţi adunaţi, George Lucaciu (foto), tânărul pe care tocmai l-am întâlnit, şi-a construit o casă cu baie, bucătărie, două dormitoare, living şi o centrală cu încălzire proprie, unde locuieşte cu soţia şi cei doi copii ai săi. Din această toamnă a luat totul de la capăt. La cei 25 de ani ai săi învaţă acum pentru prima oară să scrie şi să citească. S-a înscris în clasa întâi la Şcoala „A doua şansă”.

„E al naibii de greu, abia am trecut de bastonaşe, da’ la tabla înmulţirii numai mă joc„, a mărturisit fără jenă. Scuza lui George şi a altora ca el, cum că n-au făcut şcoală la timpul potrivit pentru că părinţii n-au avut posibilităţi materiale, stă şi nu prea în picioare. Contactul cu Occidentul pare să fi fost decisiv pentru toţi tinerii acestei etnii.

Continuarea este pe Crişana.ro.