Manelele şi muzica ţigănească

Manelele există deja de ani buni în peisajul României moderne şi reprezintă un element important al subculturii/inculturii româneşti.

Titlul nu este deloc întîmplător: manelele NU sînt muzică ţigănească. O parte dintre cîntăreţi sînt ţigani, dar muzica etniei are o calitate mult superioară manelelor.

Aşa cum a explicat şi Mădălin Voicu aici, „formula tiganeasca este asa: eu imi vand marfa care nu imi place”. Şi ce-ar fi de plăcut la manele? Versurile sînt undeva la nivelul claselor primare (probabil scrise de vreun copchil prost şi cam debil mental), ritmul muzical este aiurea, subiectele ţin mai degrabă de dorinţe refulate prin „muzică” (cam multe „fetiţe”, bani, aur şi duşmani cărora li se doreşte doar de „bine”) pentru a nu atrage celor care stau prost cu refularea problemelor zilnice.