„Viaţa şi moartea lui Ceferino Giménez Malla, Sfîntul romilor” este titlul cărţii semnate de Eduardo Gil de Muro, apărută recent la Editura „Performantica” din Iaşi. Traducerea, după ediţia din 1997, apărută la Madrid, a fost făcută de Aurel Brumă, cel care semnează şi prefaţa.
Trebuie menţionat că cartea surprinde viaţa, credinţa şi martiriul unui reprezentant al ţiganilor în perioada încercării de exterminare a Bisericii creştine de către „teroarea roşie” în timpul războiului civil din Spania.
Mai multe informaţii pentru cei interesaţi se găsesc aici.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…