Într-un articol publica în anul 2009 pe care îl puteţi găsi aici Jurnalul Naţional scrie despre dezrobirea ţiganilor din ţările române. Robia ţiganilor era doar un alt nume pentru sclavie, a avut loc pe etape pe măsură ce ideea a percutat în societatea românească. Aşa cum era şi normal, legalizarea ţiganilor ca oameni liberi a fost legiferată separat în fiecare ţară.
Anul acesta s-au împlinit 154 de ani de la ultima etapă a acelor evenimente.
Cronologia măsurilor de dezrobire
Muntenia (Ţara Românească)
16/28 martie 1843. Adunarea Obştească a Ţării Româneşti a votat Legea pentru desfiinţarea dajnicilor de sub administraţia Vorniciei temniţelor şi trecerea lor sub administraţia ocârmuirii judeţelor.
Promulgată prin Ofis domnesc la 22 martie/2 aprilie 1843. Întâia lege prin care se desfiinţa robia pentru o categorie de ţigani ai Statului, categorie socială scoasă din evidenţele fiscale ale Vorniciei temniţelor şi trecerea sub administraţie civilă.28 august/9 septembrie 1843. Dispoziţia circulară a Ministerului Treburilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, prin care proprietarii de ţigani erau obligaţi ca în termen de 18 luni să se îngrijească de „statornicia ţiganilor nomazi în aşezări şi în case, fie pe propriile moşii, fie pe alte altora”. Cei găsiţi după un an şi jumătate umblând prin ţară urmau să fie aşezaţi de către autorităţi pe domenii ale statului.
11/23 februarie 1847. La propunera domnitotrului Gheorghe Bibescu, Adunarea Obştească a Ţărilor Române a adoptat o Lege prin care erau eliberaţi din robie, fără nici un fel de despăgubire, „ţiganii Mitropoliei şi episcopiilor, mănăstirilor, matocurilor bisericeşti şi ai oricăror alte aşezăminte publice”.
9/21 iunie 1848. În Proclamaţia de la Islaz a revoluţionarilor munteni era menţionat un articol privind „emanciparea robilor ţigani, fără nici un fel de despăgubire”.
26 iunie/8 iulie 1848. Guvernul Provizoriu de la Bucureşti a decretat „eliberarea robilor ţigani ai boierilor, începând cu data de 10/22 iulie 1848”.
22 noiembrie/4 decembrie 1850. Domnitorul Barbu Ştirbei a interzis prin Ofis ca „familiile de ţigani să mai fie despărţite prin donaţii sau vânzare; Ofisul interzicea, de asemenea, vânzările de ţigani sub patru membri (atunci când era vorba de una până la trei familii). În cazurile respective, proprietarii particulari erau „obligaţi să se adreseze Visteriei care-i răscumpăra şi-i punea în libertate”.
8/20 februarie 1856. Decretată legiuirea pentru emanciparea ţiganior din Ţara Românească. S-a desfiinţa robia ţiganilor aparţinând proprietarilor particulari, cu despăgubire de 10 galbeni pentru fiecare persoană, plătită eşalonat în mai mulţi ani. Ţiganii erau obligaţi să se statornicească, fiindu-le interzisă strămutarea pe o perioadă de 10 ani (două perioade fiscale a cinci ani fiecare).
Astfel, în Moldova şi în Muntenia, deveneau oameni liberi, peste 250.000 de foşti ţigani robi.Moldova
31 ianuarie/12 februarie 1844. La propunera domnitorului Mihail Sturtza, Adunarea Obştească a Moldovei a votat „Legea pentru regularizarea ţiganilor Mitropoliei, episcopiilor şi mănăstirilor îndeobşte”, în baza căreia „ţiganii aparţinătorii Bisericii şi aşezămintelor mănăstireşti – deveneau liberi”.August 1848. Mihail Kogălniceau a elaborat programul revoluţionar intitulat „Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova”, ce cuprindea un articol referitor la „desfiinţarea robiei ţiganilor”.
10/22 decembrie 1855. Adunarea Obştească a Moldovei şi domnitorul Grigore Al. Ghica au adoptat „Legea pentru desfiinţarea robiei şi regularizarea despăgubirii şi trecerea emancipaţilor la dare către stat”. Ţiganii aflaţi în proprietăţile private erau eliberaţi din robie, cu drept de strămutare de pe o moşie pe alta. Despăgubirea proprietarilor se fixa la 8-4 galbeni de persoană, în funcţie de categorii – lingurari, respectiv lăieşii. „Invalizii şi sugarii” erau exceptaţi de la despăgubire.