Un articol de pe money.ro (îl puteţi citi aici), scris de Andreea Paul Vass, caută să trateze condiţia ţiganilor din ţările europene. Perspectiva autoarei este una politică, socială şi, de ce nu, educaţională.

Apartenenţa ţiganilor a fost tratată într-un mod foarte primitiv: sînt priviţi prin prisma efectelor acţiunilor, nu prin ceea ce sînt ei de fapt. Lipsa la o educaţie organizată, sau mai degrabă spus o educaţie instituţionalizată, şi-a spus mereu cuvîntul în cazul ţiganilor. Cei care au fost dispuşi să înveţe s-au adaptat societăţii şi nu au fost puţin cei care chiar au avut de zis în cadrul ei, restul au fost izolaţi într-o formă sau alta. Asta se face şi acum, la un nivel mai mult sau mai puţin european.

Atitudinea europenilor a fost în general de reacţie la existenţa ţiganilor şi mai puţin de acţiune la prezenţa lor. Schimbarea acestei atitudini este primul pas în rezolvarea problemelor, educaţia organizată este al doilea.

Related External Links

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.