Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului acuză autorităţile daneze de încălcarea legislaţiei Uniunii Europene în cazul expulzării a 23 de ţigani originari din România. Aceştia vor să dea în judecată statul danez pentru că au fost deportaţi după ce au instalat o tabără ilegală în această ţară.
Experţi în domeniul drepturilor omului au apreciat că romii în cauză au un motiv întemeiat, atât timp cât România este ţară membră a Uniunii Europene, ceea ce garantează libera circulaţie a cetăţenilor săi, iar o incorectitudine precum instalarea unei tabere ilegale nu este un motiv suficient de puternic pentru a justifica o decizie precum expulzarea.
Poliţia declarase înainte de arestarea romilor că unii din ei furaseră diverse obiecte din locuinţe vecine.
Conform legislaţiei europene în domeniu, cetăţenii statelor UE nu pot fi deportaţi decît dacă reprezintă o ameninţare reală, imediată şi suficient de serioasă la adresa intereselor fundamentale ale societăţii.
Sursa articolului este aici.
Poți să le urezi Casă de piatră chiar dacă au trecut 4 săptămîni (cel puțin…
Trebuie să recunosc, n-am fost pînă acum prin Craiova dar orașul pare frumos așa, doar…
Iar în cazul ăsta dacă nu merge Haurențiu la dentist, Piranda face în așa fel…
Dacă tot am ajuns la porcăriile pe care unii le consideră ca fiind muzică trebuie…
O problemă e lipsa acută de educație și faptul că unii consideră folosirea violenței este…
Să spui că asta este muzică înseamnă să insulți muzica cu gusturile tale proaste și…